Central

“I'm central to nowhere / Thinking of sweeping it clean”

Cat de greu este sa compui un cantec despre nimic? Dar unul despre tot? Si cand scriu tot descriu o acolada imensa in care trec Universul, care margineste o paranteza patrata ce evidentiaza mai bine sfera albastra din interior, iar acea sfera este compusa din nenumarate paranteze rotunde: fiinte, lumina, ganduri, obiecte, continente, sezoane, oceane, stari, magie si cate putem cuprinde in limitele imaginatiei noastre. Daca pare descurajant, vreau ca acest tot sa aiba in centru si un SUFLET. Un tot cu suflet. Daca este greu sa iti imaginezi asta sa stii ca este si mai greu sa expui in scris aceste ganduri. Iar in muzica nu am intalnit pana la aceasta melodie nimic asemanator. Un mesaj ce vine de dincolo de cuvinte si care se opreste in interiorul meu, care ma lumineaza fara sa imi ofere motive ci doar sentimente. Central este fara indoiala acel arbore prin care circula viata intregului album, in timp ce restul melodiilor reprezinta radacina si coroana sa; viata si stralucirea care dau forta centrala. Un lucru absolut este faptul ca melodia nu are in sine un inceput si nici un final, nu este construita ca orice altceva. Nu este construita! Si tocmai lipsa oricarei constructii ii da aceasta aura de eternitate in desfasurare.

Mesajul nu este despre mine, despre tine si nici macar despre vreo unul dintre noi. Nu este despre ce cunoastem ci mai degraba despre ce nu cunoastem. Ni se ofera nu cat dorim si nu cat intelegem, ci doar cat simtim. Mai mult, mai putin sau cat avem curaj sa exploram in noi insine. Ce mi se pare fascinant este ca in intreaga melodie sunt expuse doar intrebari, desi semnul care defineste intrebarea este absent, iar central descoperim un raspuns la toate intrebarile noastre, dar la nici una din cele expuse. Si tocmai asa necunoscutul devine curiozitate. Curiozitatea de a descoperi o melodie care ne coboara si ne ridica, ne face sa visam si ne trezeste, in care ne pierdem si ne regasim, pe care o simtim si care ne simte pe fiecare dintre noi. “As a man on a cross I have no fear” este de departe cel mai puternic vers din intreaga melodie si in acelasi timp cuprinde oarecum fascinatia acestei melodii: ce om nu are frica? Un om fara frica este om? Un om fara sentimente este om? Trimiterea este clara, dar in loc sa inspire orice altceva ea este inainte de toate descatusarea unei forte superioare. O forta care paradoxal nu este definita prin violenta primitiva ci printr-o eliberare interioara. Nimic nu este primitiv in aceasta melodie. Si asta pentru ca ea, dupa cum ziceam si mai sus, nu este construita ci slefuita de timp in timp.

Este greu sa faci o incheiere unui lucru atat de nesfarsit ca aceasta melodie. Si cand o sa opresti player-ul, melodia aceasta va canta in continuare in tine, te va lumina si te va face sa descoperi ce frumos este sa iubesti TOT ce are si un suflet… TOT!